Creșterea copilului

Când ar trebui copiii bolnavi să rămână acasă? Și cum să gestionezi învățarea acasă

Kdy by měly děti s nemocí zůstat doma? A jak zvládnout výuku doma

Autoarea articolului: Iveta Bartošová

Uneori părinții ezită dacă să lase copilul mai bine acasă sau dacă poate merge în colectiv printre ceilalți copii. Ezită mai des când este vorba despre copiii de grădiniță, pentru că la grădiniță se discută cumva mai mult despre asta. Așadar, când să lași copilul acasă și cum să recuperezi materia pierdută la școlari?

Boala și grădinița

Răceală ușoară

Sunt grădinițe care acceptă copiii cu o răceală mai ușoară, care mai strănută din când în când peste zi și le curge nasul sau apare ocazional puțin mucus la nas. În unele grădinițe chiar și această răceală este inacceptabilă și copilul trebuie să rămână acasă. 

Alte boli

În cazul în care copilul are temperatură ridicată sau chiar febră, vomită, are diaree, i-au apărut bubițe pe corp (vărsat de vânt sau boala a șaptea), are păduchi, tușește chiar și atunci când stă liniștit, îl doare gâtul, atunci este nevoie să rămână cu siguranță acasă. Nu doar că ar putea infecta pe altcineva, dar nici nu s-ar putea implica pe deplin în activitățile comune, pentru că nu ar avea nici puterea, nici dispoziția necesară. 

Uneori este mai bine să rămâi cu copilul acasă când începe să se plângă de durere de cap, dureri de corp, durere de ureche sau în gât. Astfel poți preveni să se agraveze boala și să fie vorba doar de câteva zile de odihnă cu ceai, supă și regim de repaus. 

Ideal ar fi ca după dispariția tuturor simptomelor bolii copilul să mai stea acasă încă câteva zile (cel mai bine toată săptămâna, doar că ce părinte care lucrează își poate permite asta), pentru a nu merge în colectiv cu imunitatea slăbită. S-ar putea întâmpla să ai iar copilul acasă peste câteva zile și să intrați într-un cerc vicios al bolilor. 

Cum să alungi plictiseala de acasă

Ca să nu iasă prea mult din ritmul grădiniței și să nu se plictisească atât de tare acasă, poți să-i citești zilnic povești, să-i cânți cântece; dacă copilul nu stă doar întins, puteți desena, decupa, lipi ceva, modela din plastilină, construi din cuburi etc. Nici plimbările scurte pentru sănătate nu strică. 

Boala și școala

Când să rămână acasă

La copiii care merg deja la școală, situația cu răceala și tusea este individuală și nu se mai face atâta caz. Copiii de școală se pot descurca fără probleme să-și sufle nasul, să tușească cu mâna la gură, să se spele mai des pe mâini și să sugă o pastilă pentru durerea în gât. Bineînțeles că și în cazul lor se aplică faptul că stau acasă dacă vomită, au diaree, febră, vărsat de vânt sau păduchi. 

În colectiv ar trebui să vină de asemenea abia după câteva zile de la vindecare, iar în același timp se recomandă să fie evitate timp de o săptămână orice activități fizice, cum ar fi educația fizică din cadrul școlii și activitățile sportive din afara școlii. 

Și cu materia pierdută ce facem

În zilele noastre, majoritatea școlilor au acces online la materialele didactice, așa că este suficient ca părintele să verifice ce materie s-a făcut și dacă există vreo temă dată. Eventual, se poate trimite un e-mail profesorului, iar acesta va trimite tot ce aveți nevoie. Unele teme copilul le poate rezolva fără probleme, atunci când mai are doar manifestări ușoare ale bolii, precum răceală și tuse. Totuși, nu trebuie exagerat cu nimic, pentru că în acest caz este mai important ca copilul să fie din nou sănătos decât să aibă temele făcute și materia tocită. Fiind sănătos, va recupera totul mult mai repede. 

Dacă însă copilul are chef să învețe, poți încerca să-i găsești pe YouTube niște videoclipuri interesante pe temă, ca să nu fie nevoit să învețe doar din cărți, sau îi poți facilita un apel video cu un coleg, care îi poate completa informațiile necesare. Sunt mai multe modalități de a recupera acasă materiile pierdute; depinde mereu de voi ce alegeți. 

Pe scurt

Lunile mai reci aduc cu ele și mai multe boli și mai multe zile pierdute la școală și la grădiniță. În cazul unei răceli ușoare, fiecare părinte trebuie să decidă dacă lasă copilul în colectiv sau preferă să-l țină acasă. Cu febră, diaree, vărsături sau durere în gât, copilul ar trebui clar să rămână acasă și să se trateze. Cu copiii mai mici puteți citi acasă cărți, cânta cântece, desena, modela sau decupa ceva. Iar cu cei mai mari puteți juca, de exemplu, cărți sau unele jocuri de societate. După trecerea bolii, când copilul doar se odihnește ca să-și recapete energia pierdută, puteți începe să învățați și să recuperați temele și materia pierdută, dar cu măsură, nu e nevoie să exagerați și e bine să așteptați cu siguranță până când copilul va avea puterea necesară.

Voi cum vă descurcați cu bolile copiilor? Când îi lăsați acasă și cum arată la voi apoi o zi obișnuită „de boală”?  

Afișează mai multe

Babské rady, jak léčit chřipku
Noční děsy u dětí a co je způsobuje

Scrie un comentariu

Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.