Mai ales la vârsta preșcolară, este minunat să-i motivăm pe copii în dezvoltarea motricității fine. Acest lucru este important mai ales pentru că, odată cu începerea școlii, vor scrie, vor desena și vor face multe activități care cer mai multă îndemânare. Așadar, cum exersăm motricitatea fină cu copiii?
Ce este motricitatea fină
Așa cum reiese și din nume, motricitatea fină ține de implicarea mișcărilor mai delicate și mai mici. Opusul ei este motricitatea grosieră, în care sunt implicate grupuri musculare mai mari, iar întregul corp se mișcă. În motricitatea fină sunt implicate mâinile și degetele de la mâini, datorită cărora putem manipula obiecte mai mici.
Jucării care dezvoltă motricitatea fină
Motricitatea fină la copiii mici
- jocuri de potrivire
- turnuri de suprapus
- cărți cu pagini rigide
- cărți textile
- activity board
Motricitatea fină la toddleri
- șnuruit
- jocuri de ciocănit
- lego
- puzzle-uri simple
- bucătării de jucărie
- ștampilare cu ștampile
- construcții din cuburi
- labirint cu biluțe
Motricitatea fină la preșcolari
- cărți de colorat
- cărți cu stickere
- decupat din hârtie
- pliat hârtia
- modelare din plastilină
- spălatul pe dinți cu periuța clasică și cu periuța interdentară
Activități obișnuite și motricitatea fină
Nu este nevoie să cumpărăm multe jucării copiilor pentru a le susține motricitatea fină. Este suficient să-i implicăm în activități casnice obișnuite, precum gătitul - turnatul ingredientelor, amestecatul, întinsul aluatului, decuparea aluatului, spargerea ouălor sau deschiderea borcanelor. De asemenea, copiii ne pot ajuta la pusul la uscat sau împăturitul rufelor. Și mâncatul cu tacâmuri dezvoltă motricitatea fină.
Cu siguranță veți inventa multe alte jucării/ajutoare, sau, dacă vă uitați prin casă, veți găsi diverse activități cu care îi puteți ocupa pe copii și în care își vor exersa motricitatea fină. Iar pentru că cei mici vor să fie cât mai mult cu mama, nu e nimic mai simplu decât să-i implicați în treburile casei. Da, știm, de multe ori asta înseamnă făină în sertar și o găleată cu apă vărsată prin sufragerie, dar încercați uneori să priviți lucrurile prin ochii copiilor. E, până la urmă, fascinant să observi cum se scurge făina din mână sau cum, atunci când se varsă apă pe jos, se formează o băltoacă în care poți stropi cu mâinile. Asta nu înseamnă că le permiteți copiilor orice; limitele sunt necesare, însă îi lăsați să descopere lumea în felul lor și, când deja devine prea mult pentru voi, stabiliți o limită. Încercați să vă alăturați lor uneori și veți vedea că, deși va fi apoi nevoie să faceți mai multă ordine, va fi o mare distracție în familie, de care vă veți bucura împreună.





Scrie un comentariu
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.